O cronică despre TRAIECT de Despina Petecel Theodoru

ACTUALITATEA MUZICALĂ Nr. 12, Decembrie 2016, pag. 7-8

Festivalul Internaţional “Meridian” ediţia a 12-a

(…) Aula Palatului Cantacuzino a găzduit, în 15 Noiembrie, concertul Ansamblului de Muzică Nouă „Traiect”, condus de către fondatorul său, compozitorul Sorin Lerescu. Oricât de „nouă” ar fi, muzica promovată de acest ansamblu, care va împlini în curând 35 de ani de existenţă, nu exclude latura afectiv-emoţională şi o anume poetică a expresiei, ce determină impactul empatic imediat asupra auditorilor.

Programul a debutat cu lucrarea Dianei Gheorghiu, intitulată chiar Mecanismele emoţiei (p.a.a.) şi dedicată ansamblului „Traiect” (Geanina Săveanu Meragiu – vioară, Viorica Nagy – violoncel, Georgeta Radu – percuţie, Alexandru Hanganu – flaut, Andrei Podlacha – pian, Răzvan Gachi – clarinet, Florian Radu – trombon). Pe fondul simbolic al „emoţiei”, susţinut de timbrul filigranat al viorii, se derulează, într-o înlănţuire alertă, feluritele tipuri de manifestare a emoţiei/emotivităţii: melancolică, jucăuşă, plină de umor, neliniştită, cu accente dramatice, de un calm interiorizat confundat uneori cu geamătul, ca cel insuflat de suita de glissandi a violoncelului. Ansamblul a reuşit să restituie polisemia acestei reţele emoţionale, construită cu atâta fler psihologic de către compozitoare,
tocmai datorită abilităţii în dozarea coloritului timbral.

Dacă ar fi să găsesc un atribut al piesei lui Stockhausen, In Freundschaft (În prietenie) pentru trombon solo, acesta ar avea ca punct referenţial „Codul Morse” – acea metodă de transmitere a informaţiei prin intermediul unui sistem secvenţial de linii şi puncte. Aşa am recepţionat eu muzica lui Stockhausen: ca pe o asociere de sunete punctiforme, intermitente, cu altele, liniare, dispersate prin salturi intervalice ample sau reîntregite prin formule ritmice variate, un fel de puzzle ritmico-timbral repetitiv. O repetitivitate excesivă însă, pasibilă de a deveni monotonă. Din fericire, Florian Radu a înnobilat timbrul trombonului, instrument mai rar întâlnit ca solist, rotunjindu-i şi purificându-i asperităţile îndeobşte cunoscute.

Autentic în toate demersurile lui creatoare, tânărul compozitor Lucian Zbarcea nu ezită să-şi etaleze bogăţia afectiv-sentimentală într-o muzică de factură clasicizantă, cu aer romanţios, desuet uneori. În realitate, Lucian deţine arta construcţiei componistice diversificate, şi, în egală măsură, instinctul exploatării la maximum a valenţelor tehnico-timbrale ale instrumentelor, astfel încât, chiar şi o lucrare pentru un număr restrâns de „voci” – aşa cum este şi The Meaning of Life (Sensul Vieţii), pentru pian, vioară, violoncel (p.a.a.) – să sune orchestral. Muzica s-a mulat pe armoniile consistente ale pianului, adevărat pilon de susţinere a întregii arhitecturi sonore. În ciuda unui aparent eclectism formal, muzica lui Lucian Zbarcea are impact imediat asupra interpreţilor şi, implicit, a publicului – fapt remarcat în plăcerea, elanul, generozitatea cu care cei trei instrumentişti s-au întrecut în a descoperi şi tălmăci „sensul vieţii”.

Specializat în muzica de jazz, compozitorul australian Don Banks a fost prezent, în concertul ansamblului „Traiect” cu trilogia Prologue, Night piece and Blues for two (Prolog, Piesă de noapte şi Blues pentru doi) pentru clarinet şi pian (p.a.r.). Cele trei momente muzicale au fost reprezentate prin trei elemente de tehnică şi limbaj componistice adecvate sugestiilor din titlu: ritmuri contrapunctice convergând spre unison cantabil; fraze cursive, calde (clarinet) şi arpegieri lente, confesive ale pianului; ritmuri de jazz cantabile. Remarcabilă, şi aici, plăcerea şi dăruirea cu care a fost interpretată piesa lui Don Banks.

Sonata nr. 4 pentru flaut solo (cu mişcare scenică) de Dan Voiculescu a adus în prim-plan contururile spaţiului ondulat blagian (deal-vale-deal), alternând periodic două ritmuri, de către solistul care se plimbă printre pupitrele pe care erau răsfirate filele partiturii, fiecare preluând de fapt fraza precedentă îmbogăţită cu noi inflexiuni modale, cu tendinţe doinite şi ritmuri de joc de o simplitate arhetipală. Tactarea măsurii şi chiar a pauzelor, sincopate sau continue, cu piciorul, de către flautist este, dincolo de ilustrarea mecanică/manieristă, a paşilor unui joc popular, mai viu sau mai lent, o invitaţie de a medita asupra trecerii implacabile, misterioase a timpului. Plină de legitimitate interpretarea instrumentală şi scenică a lui Alexandru Hanganu.

Ultima lucrare din concertul ansamblului „Traiect”, făurită din durităţi şi acalmii, din clusterele pianului, continuate ciclic de armonicele naturale ale câtorva intervale primare, cu admirabile eterofonii polifonizate şi sonorităţi transsubstanţializate, contingente cu zona inegalabilă a sublimului oniric, a fost And after the fire (Şi după foc) – Concert pentru flaut, clarinet, vioară, violoncel şi pian (p.a.a.), al compozitorului israelian Doron Kaufman. Interesantă structură interioară, unde sunetele consonante se risipesc, spectral, în varii unghiuri spaţio-temporale, şi se reunesc, pentru a se despărţi din nou. Solve e coagula. Versaţi în interpretarea muzicii noi, instrumentiştii formaţiei au punctat cu uimitoare dibăcie ramificaţiile radiale ale traseelor ritmico-melodice ale piesei. Cu siguranţă de sine şi gestică neostentativă – efecte ale îndelungatei experienţe componistice şi dirijorale -, Sorin Lerescu a sporit valoarea actului interpretativ al ansamblului. (…)

Despina PETECEL THEODORU

Advertisements