O cronică despre TRAIECT de Despina Petecel Theodoru

ACTUALITATEA MUZICALĂ Nr. 12, Decembrie 2016, pag. 7-8

Festivalul Internaţional “Meridian” ediţia a 12-a

(…) Aula Palatului Cantacuzino a găzduit, în 15 Noiembrie, concertul Ansamblului de Muzică Nouă „Traiect”, condus de către fondatorul său, compozitorul Sorin Lerescu. Oricât de „nouă” ar fi, muzica promovată de acest ansamblu, care va împlini în curând 35 de ani de existenţă, nu exclude latura afectiv-emoţională şi o anume poetică a expresiei, ce determină impactul empatic imediat asupra auditorilor.

Programul a debutat cu lucrarea Dianei Gheorghiu, intitulată chiar Mecanismele emoţiei (p.a.a.) şi dedicată ansamblului „Traiect” (Geanina Săveanu Meragiu – vioară, Viorica Nagy – violoncel, Georgeta Radu – percuţie, Alexandru Hanganu – flaut, Andrei Podlacha – pian, Răzvan Gachi – clarinet, Florian Radu – trombon). Pe fondul simbolic al „emoţiei”, susţinut de timbrul filigranat al viorii, se derulează, într-o înlănţuire alertă, feluritele tipuri de manifestare a emoţiei/emotivităţii: melancolică, jucăuşă, plină de umor, neliniştită, cu accente dramatice, de un calm interiorizat confundat uneori cu geamătul, ca cel insuflat de suita de glissandi a violoncelului. Ansamblul a reuşit să restituie polisemia acestei reţele emoţionale, construită cu atâta fler psihologic de către compozitoare,
tocmai datorită abilităţii în dozarea coloritului timbral.

Dacă ar fi să găsesc un atribut al piesei lui Stockhausen, In Freundschaft (În prietenie) pentru trombon solo, acesta ar avea ca punct referenţial „Codul Morse” – acea metodă de transmitere a informaţiei prin intermediul unui sistem secvenţial de linii şi puncte. Aşa am recepţionat eu muzica lui Stockhausen: ca pe o asociere de sunete punctiforme, intermitente, cu altele, liniare, dispersate prin salturi intervalice ample sau reîntregite prin formule ritmice variate, un fel de puzzle ritmico-timbral repetitiv. O repetitivitate excesivă însă, pasibilă de a deveni monotonă. Din fericire, Florian Radu a înnobilat timbrul trombonului, instrument mai rar întâlnit ca solist, rotunjindu-i şi purificându-i asperităţile îndeobşte cunoscute.

Autentic în toate demersurile lui creatoare, tânărul compozitor Lucian Zbarcea nu ezită să-şi etaleze bogăţia afectiv-sentimentală într-o muzică de factură clasicizantă, cu aer romanţios, desuet uneori. În realitate, Lucian deţine arta construcţiei componistice diversificate, şi, în egală măsură, instinctul exploatării la maximum a valenţelor tehnico-timbrale ale instrumentelor, astfel încât, chiar şi o lucrare pentru un număr restrâns de „voci” – aşa cum este şi The Meaning of Life (Sensul Vieţii), pentru pian, vioară, violoncel (p.a.a.) – să sune orchestral. Muzica s-a mulat pe armoniile consistente ale pianului, adevărat pilon de susţinere a întregii arhitecturi sonore. În ciuda unui aparent eclectism formal, muzica lui Lucian Zbarcea are impact imediat asupra interpreţilor şi, implicit, a publicului – fapt remarcat în plăcerea, elanul, generozitatea cu care cei trei instrumentişti s-au întrecut în a descoperi şi tălmăci „sensul vieţii”.

Specializat în muzica de jazz, compozitorul australian Don Banks a fost prezent, în concertul ansamblului „Traiect” cu trilogia Prologue, Night piece and Blues for two (Prolog, Piesă de noapte şi Blues pentru doi) pentru clarinet şi pian (p.a.r.). Cele trei momente muzicale au fost reprezentate prin trei elemente de tehnică şi limbaj componistice adecvate sugestiilor din titlu: ritmuri contrapunctice convergând spre unison cantabil; fraze cursive, calde (clarinet) şi arpegieri lente, confesive ale pianului; ritmuri de jazz cantabile. Remarcabilă, şi aici, plăcerea şi dăruirea cu care a fost interpretată piesa lui Don Banks.

Sonata nr. 4 pentru flaut solo (cu mişcare scenică) de Dan Voiculescu a adus în prim-plan contururile spaţiului ondulat blagian (deal-vale-deal), alternând periodic două ritmuri, de către solistul care se plimbă printre pupitrele pe care erau răsfirate filele partiturii, fiecare preluând de fapt fraza precedentă îmbogăţită cu noi inflexiuni modale, cu tendinţe doinite şi ritmuri de joc de o simplitate arhetipală. Tactarea măsurii şi chiar a pauzelor, sincopate sau continue, cu piciorul, de către flautist este, dincolo de ilustrarea mecanică/manieristă, a paşilor unui joc popular, mai viu sau mai lent, o invitaţie de a medita asupra trecerii implacabile, misterioase a timpului. Plină de legitimitate interpretarea instrumentală şi scenică a lui Alexandru Hanganu.

Ultima lucrare din concertul ansamblului „Traiect”, făurită din durităţi şi acalmii, din clusterele pianului, continuate ciclic de armonicele naturale ale câtorva intervale primare, cu admirabile eterofonii polifonizate şi sonorităţi transsubstanţializate, contingente cu zona inegalabilă a sublimului oniric, a fost And after the fire (Şi după foc) – Concert pentru flaut, clarinet, vioară, violoncel şi pian (p.a.a.), al compozitorului israelian Doron Kaufman. Interesantă structură interioară, unde sunetele consonante se risipesc, spectral, în varii unghiuri spaţio-temporale, şi se reunesc, pentru a se despărţi din nou. Solve e coagula. Versaţi în interpretarea muzicii noi, instrumentiştii formaţiei au punctat cu uimitoare dibăcie ramificaţiile radiale ale traseelor ritmico-melodice ale piesei. Cu siguranţă de sine şi gestică neostentativă – efecte ale îndelungatei experienţe componistice şi dirijorale -, Sorin Lerescu a sporit valoarea actului interpretativ al ansamblului. (…)

Despina PETECEL THEODORU

Advertisements

O cronică de Lavinia Coman din revista “Actualitatea muzicală”

TRAIECT Ensemble 2015

Grupul de muzică nouă TRAIECT

Formaţia condusă de compozitorul Sorin Lerescu şi-a început concertul din cadrul Festivalului MERIDIAN cu piesa A damsel or tear-resembling drops pentru opt instrumente a compozitorului sloven Pavel Mihelčič, prezentată acum în primă audiţie româIMG_7045nească. Are un discurs structurat în limbaj atonal, nonevolutiv, a cărui dinamizare se produce îndeosebi prin jocurile antrenante de timbre şi culori, prin combinaţii instrumentale ingenioase.

Interpretarea următoarei lucrări, Trio „Muntele magic” pentru vioară, violoncel şi pian de Theodor Grigoriu, se constituie într-un omagiu pios adus maestrului de curând plecat dintre noi. Cele trei părţi poartă titluri încărcate de poezie, aşa cum e şi muzica: I Notturno. Pe culmile cu stele mai aproape, II Fantasia. Răsăritul ca o lentă progresie a intervalelor lumină, III Scherzo. Finale. Întâlniri cu sfintele izvoare. E o muzică lirică, poematică, după cum a caracterizat-o autorul însuşi, creată la comanda lui Theodor Rogalski în anul 1944, în urma menţiunii obţinute de către tânărul pe atunci în vârstă de 17 ani cu Cvartetul Sursum corda la Concursul de compoziţie al Societăţii Compozitorilor Români, patronat de maestrul George Enescu în anul 1943. Titlul „Muntele magic” reprezintă o trimitere la celebrul roman al lui Thomas Mann ca dezvăluire a unei conjuncturi personale de viaţă şi anume vindecarea autorului de o boală de plămâni, evocată şi în acel roman. Potrivit manierei sale de lucru, Theodor Grigoriu a revizuit şi desăvârşit partitura în anul 2006. În concertul de acum, am luat contact cu o muzică structurată în formă liberă, bazată pe o gândire armonică, tono-modală foarte avansată la jumătatea secolului XX, în descendenţa discursului enescian. Interpretată admirabil de Geanina Săveanu Meragiu la vioară, Viorica Nagy la violoncel şi Andrei Podlacha la pian, lucrarea a sunat cu prospeţime aurorală, puternic articulată, dinamică şi în acelaşi timp plină de lirism. A fost un exemplu autentic de modernitate afirmată în muzică în contextul anului 1944, care îşi păstrează nealterată modernitatea până în momentul de faţă.

Lucrarea Lights… Shadows… pentru flaut, trombon, vioară, violă, violoncel, pian şi percuţie de Vladimir Şcolnic a cunoscut prima audiţie în anul 2011 la Festivalul de Muzică Contemporană de la Bucureşti. A fost dedicată memoriei maestrului său, Anatol Vieru, pentru a marca 75 de ani de la naşterea acestuia. Piesa are ca sursă de inspiraţie aceeaşi poveste ca şi lucrarea lui Anatol Vieru „Et in Arcadia Ego”, unde este invocată imaginaţia poetică a lui Virgiliu, care a transformat un pământ uscat şi rece într-un tărâm al fericirii supreme, Arcadia. Structurile muzicale, ce se regăsesc şi în lucrarea lui A. Vieru, sunt transformate şi integrate într-un fel de spectrum sau fantasmă, aflată dincolo de lumea aceasta, dincolo de structurile temporale şi spaţiale. Compozitorul exploatează îndeosebi resursele de expresivitate ale instrumentelor în registrele grav, mediu şi acut, prin efecte stranii, fulgurante. Rezultatul e o muzică într-adevăr fantomatică, nepământească.

Piesa lui Sorin Lerescu Les jeux sont faits a fost compusă în anul 1995 pentru un festival de muzică nouă de la Ghent, în Belgia. E structurată în două părţi, având la bază ideea teatrului instrumental şi transformarea unui ritm într-o idee motorică, cu acumulări şi decelerări în cadrul discursului sonor. Confruntarea elementelor participante se preface apoi în fragmentare şi pulverizare, după care totul se topeşte într-o atmosferă de meditaţie. Cât despre titlu, compozitorul povesteşte că la festivalul belgian unde a fost inaugurată lucrarea, organizatorii se întrebau retoric de ce există o discriminare atât de puternică între condiţiile de viaţă şi de lucru ale muzicienilor din estul european, faţă de ale celor vestici. Răspunsul ironic (autoironic) a fost unanim acceptat şi a sunat prin propoziţia Parce que les jeux son faits!, rostită la final de către toţi participanţii. Aşa s-a născut titlul piesei.

Lucrarea Running pentru violă solo a compozitoarei ucrainiene Ludmila Samodaieva, auzită acum în primă audiţie absolută, a fost admirabil creată sonor de Cornelia Petroiu. O varietate de procedee instrumentale originale, de efecte timbrale şi tehnice de mare virtuozitate, toate acestea s-au împletit cu folosirea neobişnuită, de o puternică expresivitate, a efectelor vocale ale interpretei. În ansamblu, evenimentele par a se succeda într-o mişcare învolburată, de oriunde către nicăieri. Dacă autoarea a vorbit despre un homo sapiens care aleargă, noi am putea să ne imaginăm cumva starea de anomie a umanităţii contemporane?

Piesa de încheiere a concertului a fost Symetries II pentru ansamblu şi sunete procesate de Mihaela Vosganian şi datează din anul 2013, fiind răspunsul la o comandă a ansamblului MDF din Slovenia, unde s-a cântat în premieră mondială. Ca o versiune a ciclului de Simetrii, pentru Ansamblul TRAIECT cu violă, lucrarea merge pe ideea simetriei în multiple ipostaze – în sintaxă, în modul de utilizare a gândirii modale, a timbralităţii. Simetria este urmărită pe plan orizontal şi pe plan vertical, adică în suprapunere şi în continuitate. Instrumentiştii cântă adesea şi pe alte instrumente decât specializarea lor, devenind polifuncţionali, ceea ce reflectă tendinţa actuală de utilizare în performanţă a unor poliinstrumentişti. La ascultare în concert, simetria a fost percepută ca opoziţie între o muzică a neliniştii şi un teritoriu al certitudinilor, coborând, parcă, din spaţiile extraterestre.

Lavinia COMAN

Articol preluat din revista “Actualitatea muzicală” Nr. 12, Decembrie 2015, p. 15-16 (http://www.ucmr.org.ro/Texte/AM-2015-12.pdf)

Despina Petecel Theodoru despre TRAIECT în revista “Actualitatea muzicală” Nr. 2, Februarie 2015

dscn1781

Despina PETECEL THEODORU, MERIDIAN 2014 – “Panta rhei”, Gânduri despre Festivalul Internaţional „Meridian” 2014, la un deceniu de existenţă, ACTUALITATEA MUZICALĂ, Nr. 2, Februarie 2015, pag. 4 – 17

(…) * Ansamblul „Traiect” (2 Decembrie, ora 19,00, Studioul de Operă şi Multimedia al UNMB). (pag. 5 – 7)

Dacă programul Cvartetului „Gaudeamus” a purtat pecetea transcendenţei, cel al ansamblului „Traiect” a stat sub semnul dramaturgiei, al contrastelor puternice între ordine şi haos, cantabilitate şi armonii dintre cele mai caustice, între duritate şi feerie. În Phonologos V pentru 7 instrumentişti, Sorin Lerescu experimentează, ca în multe alte partituri ale sale, în special în cele din ciclul Phonologos, efectele contrastelor dintre raporturi divergente, de tipul consonant-disonant, unu-multiplu, sunet determinat-sunet nedeterminat, continuitate-discontinuitate, sau ale coliziunii dintre zgomot şi sunet, dintre sunet şi limbaj. Din rumoarea timbrală iniţială, produsă de trombon, flaut, clarinet, vioară, violoncel, pian şi percuţie se nasc, periodic, secvenţe eterofonice intersectate de momente de lirism, de linişte sau de stridenţe, de linearitate sau conglomerate ritmico-armonice, până când, epuizate, tensiunile sfârşesc prin a deveni complementare. Vioara solistă este cea care instaurează primatul raţiunii, al logos-ului, transformând opacitatea demersului muzical într-un flux consonant, comprehensibil.

Prin piesa intitulată Gesturile unei ere defuncte (p.a.a.) pentru clarinet şi pian – interpreţi de o remarcabilă expresivitate şi creativitate, Răzvan Gachi şi Andrei Podlacha – compozitorul sloven Dušan Bavdek (n. 1971) îşi exprimă, într-un mod cu tentă ironică nostalgia pentru un trecut muzical în care amalgamează ritmuri repetitive percutante, extrovertite, cu ascuţişuri sticloase, poate de provenienţă primitivă; configuraţii contrapunctice ludice; armonii acordice cu reminiscenţe impresioniste; contraste ritmico-melodice care sfârşesc însă în consonanţa meditativă a ambelor instrumente.

Iulia Cibişescu-Duran şi-a conceput lucrarea în primă audiţie absolută, Conexiuni-H pentru ansamblu instrumental (vioară, violoncel, flaut, clarinet, trombon, pian şi percuţie), ca pe o suită de evenimente “înfăşurate”, aş spune, în jurul sunetului si (H) cu care începe şi se sfârşeşte partitura. Compoziţia are însă ca reper nu doar sunetul si, ci şi compartimentul percuţiei care determină, în egală măsură, amploarea simfonică a desfăşurărilor sonore, densitatea sau rarefierea structurilor ritmico-timbrale, modal-polifonice şi eterofonice, stabilind totodată echilibrul între stări afective divergente precum lirismul, dionisiacul, ludicul. Deşi foarte riguros construită, piesa nu e deloc lipsită de componenta umoristică, iar dexteritatea, dezinvoltura şi dedicaţia membrilor ansamblului “Traiect” faţă de muzica nouă, i-au pus în evidenţă polisemia cu precizie remarcabilă.

În Breakfast pentru violă solo, Adrian Enescu ne-a oferit un “mic dejun” frugal, început cu formule ritmice alerte, trecând printr-o secţiune cantabilă, ca să ajungă într-o zonă a narativităţii elegiace. Interpretarea elevată, bogat nuanţată a Corneliei Petroiu a conferit muzicii nobleţe, profunzime şi sens.

Spirit contemplativ, atras de tainele Universului şi ale naturii înconjurătoare – vezi titluri ca Sub soare şi stele (simfonie), Spatium sonans (Spaţiul răsună), Călătorie imaginară, Păsările şi apa etc. – Ghenadie Ciobanu (n. 1957, Republica Moldova) a fost prezent în ediţia a X-a a Festivalului “Meridian” cu o lucrare intitulată Semne reflectate pe cer pentru ansamblu instrumental (vioară, violă, violoncel, flaut, clarinet, trombon, pian şi percuţie) – în fapt, o “pădure” de sunete. La început cristaline, cu timbruri prelungi, misterioase, conturând o lume naturală fremătândă, multicoloră, aceste sunete se combină treptat în formule motivice concentrate, cu caracter minimalist, mozaicat.

În programul concertului la care mă refer a figurat şi o creaţie a compozitorului ungur Csanád Kedves, Cohésion déséquilibrée (Coeziune dezechilibrată) dedicată formaţiei “Traiect”. Antinomia sintagmei din titlu e rezolvată de către autor prin trasee intens fragmentate, dar menţinute într-o stare difuză, creată de flageolete şi percuţia cristalină, infuzată cu o serie de pigmenţi cromatici (coloranţi) prin intermediul unor instrumente ca piccola, vibrafonul, clarinetul, pianul. Amintind vag de maniera mahleriană de a sugera viaţa interioară a Naturii, muzica lui Csanád Kedves planează o vreme în spaţiul-timp, într-o curgere lentă, impasibilă, pentru ca apoi să-şi transforme sunetele şi timbrurile în adevărate efemeride pierdute/absorbite în Cosmos.

Promotoare a fenomenului componistic inter- şi transdisciplinar, Maia Ciobanu ne-a propus o piesă cu un titlu ce trimite la formulele rădăcinilor pătrate sau la valorile constantelor matematice de tipul lui π (pi) sau al numărului de aur: Nr. 273, 16 [grade Kelvin] – Intersecţii, în fapt, echivalentul numeric pentru 0 grade Celsius. Când se atinge acest prag numeric, „stările devin fluide, în permanentă reconfigurare de la solid la lichid şi (posibil) înapoi, iar drumul de la imprecizie la exactitate şi de la exactitate la imprecizie se poate parcurge în cele mai felurite moduri şi viteze”. Scrisă pentru saxofon, violă şi mediu electronic, muzica se încheagă pe fondul electronic asemenea unui zgomot de sorginte cosmică, ce se apropie şi se îndepărtează, în conformitate cu principiul matematic de la care a pornit, desenând linii ondulate, sinuoase, în concordanţă însă cu cele câteva dintre cugetările abstract-filosofice care-i aparţin lui Tudor Mihai Cazan, fiul compozitoarei. Ele sunt rostite de către violista Cornelia Petroiu şi de Răzvan Gachi în postura de saxofonist: “caut reguli într-o libertate fără reper…”; “mă apropii, te măreşti, te îndepărtezi, te micşoreşti, te măreşti, te apropii…”. Fondul-pedală şerpuit, derutant e intersectat şi de pasajele cu note duble ale violei care introduce astfel ordinea şi consonanţa în lipsa de repere a unei lumi aflată la limita absurdului. La fel ca lucrările precedente, şi aceasta se încheie prin absorbţia în genune, a oricărui sunet, a oricărei armonii, ca pentru a reface perfecţiunea muzicii sferelor.

Concertul ansamblului “Traiect” s-a încheiat cu un nou opus al Laurei Ana Mânzat: Graal pentru ansamblu instrumental şi recitator (p.a.a.). Născută din pasiunea tinerei compozitoare pentru arta trubadurilor francezi ai sec. al XII-lea şi al XIII-lea – printre ei, Charles d´Orléans, Peire Cardenal, Hugues III, Seigneur d’Oisy, ale căror versuri “sunt organizate într-un scenariu coerent şi atractiv” – piesa, construită din “20 de scene muzicale, fiecare cu tempo-ul şi desfăşurarea proprie”, înglobează “principalele elemente mitologice ale vremii: zâna lacului, calul fermecat Bayard, turnirul, iubirea cavalerească, nostalgia “Tărâmului de dincolo”. Ingenioasă, cu un simţ dramaturgic dezvoltat, Laura Mânzat “meştereşte” timbrul şi ritmul instrumentelor, respectând specificul medieval al sonorităţilor repetitive, preponderent metalice, ca cele din timpul turnirurilor cavalereşti medievale, sau inventează “linii melodice libere, uneori romantice, alteori teatrale, capricioase”, fastuoase ori de un lirism feeric, dar şi cu accente ironic-caustice. Compozitoarea a mai asociat fiecărui personaj principal câte un instrument şi „motive sonore descriptive: Cavalerul este reprezentat de violoncel, Rivalul său de flaut, Zâna lacului de vioară” etc. Toate sunt adecvate conţinutului poetic al versurilor recitate/povestite cu aplomb şi candoare de către actorul Dan Bordeianu. Indiferent de stridenţele unora dintre sonorităţi, muzica îşi urmează cu fermitate drumul către atingerea pragului de sus al frumuseţii şi purităţii absolute (Graalul) care-i permite celui „rătăcit” să-şi „aleagă drumul”, să „nu urască”, să aibă “puterea de a uita”, pentru a „iubi pe cine-l iubeşte” şi extaziindu-se în faţa iubitei ideale exclamând: „O, Doamne, cât e de frumoasă!”. (…)

Despina Petecel Theodoru

Sursa: http://www.ucmr.org.ro/Texte/AM-2015-02.pdf